RRP: 34.93 lei
33.5 leiProduct Details
Un ghid inteligent, erudit și echilibrat. (Josef Joffe)Cartea jurnalistului american Fareed Zakaria e una dintre primele încercări de a creiona lumea care ne aşteaptă după ce va trece vîrful crizei provocate de pandemia de COVID-19. Analiza porneşte de la premisa că asistăm la unul dintre acele rare momente în care istoria îşi accelerează ritmul şi că această criză ce a afectat toate aspectele vieţii umane va reconfigura într-o măsură semnificativă lumea. Cele 10 lecţii care compun cartea acoperă toate domeniile, în primul rînd politica, dar şi tehnologia, economia ori viaţa noastră socială. Autorul argumentează că vom fi nevoiţi să ne reconsiderăm opiniile despre ceea ce înseamnă o guvernare eficientă, că, foarte probabil, domenii precum sănătatea şi educaţia vor ieşi de sub dominaţia absolută a pieţei, că globalizarea va căpăta un nou statut, mult mai ambiguu, şi că vor avea loc o creştere a autorităţii experţilor, dar şi o accentuare a inegalităţilor. 10 lecţii pentru o lume postpandemică vorbeşte despre trecut, prezent şi viitor şi va rămîne cu siguranţă una dintre analizele de căpătîi ale vieţii la începutul secolului XXIUseful links
Carti PoliromCarti fabricate de BookzoneCarti Reduceri de la 50%Carti Maro caramiziuCarti Maro caramiziu PoliromYou`ve viewed 48 of 78900 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)