Product Details
Viata este o lupta. Vai de cel care nu iese victorios din ea! Moartea vesnica este soarta lui! Dar pe cel care isi pastreaza curajul si se supune vointei lui Dumnezeu, niciun rau nu-l va atinge. Condus de harul lui Dumnezeu, el va birui, iar rasplata sa va fi Imparatia Cerurilor.Cine se teme de Dumnezeu este mai puternic decat toti demonii! Pentru a-i sprijini pe fiii Sai credinciosi in acest camp de lupta neincetata, pentru a-i calauzi in siguranta pe acest drum plin de distrugatori nemilosi, Domnul trimite pe ingerii Sai, pazitorii credinciosi. Fiecaruia dintre noi ii este atribuit unul dintre ei, razboinicii Sai ceresti, care devine ingerul nostru pazitor, ocrotitorul nostru. Aceasta este credinta crestinilor, iar cartile noastre sfinte, cuvantul Invatatorului Ceresc, nu lasa nicio indoiala in aceasta privinta (Matei 18, 10; Faptele Apostolilor 12, 15). Si ce marturie convingatoare ne este prezentata despre ingerii pazitori de catre Sfintii Parinti, invatatori ai Bisericii! Nefericiti sunt oamenii care nu vor sa vada nimic intre cer si pamant, decat ceea ce pot percepe ochii lor trupesti! Dimpotriva, cat de fericit este crestinul in simplitatea calduroasa a credintei sale! In ce armonieeste trairea lui cu adevarul ceresc! Credinta noastra ne spune ca Biserica Pamanteasca si Biserica Cereasca alcatuiesc o singura comunitate, plina de har; doar ca aici este luptatoare, iar acolo este incununata de slava. Traducere din limba rusa de Denis Chiriac.Useful links
Carte ortodoxa Gheorghe OrlovCarte ortodoxa fabricate de LibrisCarte ortodoxa Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 600 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)