Product Details
Confruntarea de idei si controversele au reprezentat intotdeauna o parte intrinseca a cercetarii stiintifice. Din pacate, functia lor catalizatoare pentru evolutia cercetarii in domeniul stiintelor juridice s-a pierdut intr-o perioada in care totul, se pare, a fost adus in zodia conflictului. Polarizarea excesiva a societatii noastre in jurul subiectului justitie sau materie penala a contaminat insidios si pe cei care, din perspective si ratiuni variate, isi implinesc destinul profesional gravitand in acest univers al dramelor penale. Prin urmare, aceasta carte este un indemn si o pledoarie pentru intoarcerea la o stare de normalitate, in care divergentele de opinii si controversele sunt un indicator al nivelului de dezvoltare in cercetare si reprezentative pentru raporturile dintre profesionisti. Din perspectiva structurii sale, lucrarea a avut ca punct de plecare, in forma sa embrionara, teme ce au facut obiectul unor prelegeri tinute la cursurile de Procedura penala aprofundata in cadrul programului de Master Stiinte Penale organizat de Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti. Dezbaterile purtate pe aceste teme, uneori de pe pozitii inconciliabile, modificarile aduse pe cale judiciara contextului normativ in care se manifesta, inconstanta liniilor jurisprudentiale directoare ale instantei de contencios constitutional sau ale instantei supreme au deschis multe orizonturi noi si au schimbat perspectivele initiale ale abordarii. Temele au fost imbogatite cu problematici noi si analiza a ajuns treptat in zone inca neexplorate, adresandu-se studentilor, practicienilor, dar si tuturor persoanelor interesate de subiect. Din cuprins: • Extraactivitatea limitata a legii penale de procedura. Conceptul de retroactivitate aparenta. Controverse privind unele dintre manifestarile sale judiciare • Reperele aplicarii principiului ne bis in idem la nivel national. Ipoteze practice privind dublarea procedurilor • Implicatii actuale ale conceptului de autoritate de lucru judecat in materie penala • Provocari si limite in cazul formelor de justitie negociata • Manifestari procedurale ale formelor de competenta a organelor de urmarire penala Puncte forte: • analiza riguroasa a institutiilor controversate din domeniul dreptului procesual penal • interpretari si clarificari ale dezbaterilor din doctrina • caracter interdisciplinar • ample referinte bibliografice • index detaliatUseful links
Carte juridica Andrei ZarafiuCarte juridica fabricate de LibrisCarte juridica Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 798 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)