Mergeam tocmai acolo pentru ca nu mai era nimic altceva intre noi si cer. Eram tineri, dar stiam deja sa fim tristi. Marea noastra frumusete: beam enorm si pierdeam noptile si castigam unele sperante, pe care, in zori, le mai schimbam pe cate o iubire, pe care o risipeam pana la apus. Iar anii aceia demult au trecut, i-am ingropat ducandu-ne unii altora prietenii la altar. Si nici jazz nu se mai asculta la ultimele etaje ale orasului. Am devenit resurse umane.
Pentru a oferi o experiență de navigare mai bună, site-ul web utilizează cookie-uri tehnice, analitice, de profilare și de la terțe părți. Continuând să navigați pe site-ul web, acceptați utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să renunțați la toate sau la unele dintre cookie-uri.