2441 products
Zece cezari. Imparatii romani - Barry Strauss

Zece cezari. Imparatii romani - Barry Strauss

Product Details

Zece cezari.Imparatii romani de la Augustus la Constantin cel Mare Paginile ce urmeaza spun povestea a zece dintre conducatorii romani. Au fost cei mai capabili si mai de succes imparati ai Romei sau, in cazul lui Nero, unul dintre cei mai libertini - dar chiar si el a fost un mare constructor. Succesul a fost diferit, dupa circumstante si talent, dar toti cei zece imparati au vrut sa-si exercite controlul politic pe teritoriul lor, sa-si propage puterea militara in afara lui, sa stapineasca un popor prosper, sa dezvolte Roma si sa se bucure de o relatie binevoitoare cu divinitatea sa. Si fiecare si-a dorit sa moara in patul lui, lasind puterea mostenitorului ales de el. - Barry Strauss Intr-o carte captivanta si densa, Barry Strauss ne ofera o istorie condensata si meticulos documentata a Romei si a imperiului ei prin intermediul a zece imparati si al epocilor in care acestia au trait: de la Augustus, intemeietorul imperiului, pina la reformatorul Constantin, cel care l-a crestinat si i-a mutat capitala la Constantinopol. Dupa caderea republicii, Roma a cunoscut suisuri si coborisuri, a cistigat in splendoare si teritoriu, a avut mereu parte de razboaie, de comploturi si crime, de mari transformari sociale, culturale, etnice si religioase, pentru ca, in final, sa fie macinata de propriile slabiciuni. Fantomatica Ravenna, cu ultimele licariri ale gloriei apuse a Romei, si tarmurile Bosforului, cu semetul Bizant in plina ascensiune, in care Iustinian si Teodora au fost ultimii imparati vorbitori de latina, incheie itinerariul cronologic al unui imperiu care si-a lasat o amprenta decisiva asupra destinelor a numeroase popoare de pe trei continente, printre care si cel roman. Aceasta superba carte care concentreaza patru secole de istorie romana reprezinta o capodopera de concizie si il confirma pe Barry Strauss ca fiind cel mai important autor academic de azi al unor lucrari de istorie antica accesibile publicului larg. - The Wall Street Journal Sa sintetizezi circa 360 de ani de istorie in tot atitea pagini este o performanta in sine... Punctul forte al unei asemenea abordari este ca ne ofera o perspectiva cu totul diferita. Mult prea adesea, cartile despre Roma, asemenea pelerinilor literari, revin la locurile devenite familiare, insista asupra indecentei unor Nero, asupra puterii armatelor si a birocratiei eficiente. Dar, asa cum ne arata Strauss, Roma a fost cu mult mai complexa si mai interesanta... O carte incintatoare! - The New York Times Book Review
2441 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review