John Fitzgerald Kennedy

John Fitzgerald Kennedy a reprezentat un mit, dar si un exemplu pentru generatia postbelica. Multi americani, dar si europeni il adorau pe acest tanar cu parul mare, frumos, aristocrat, puternic, curajos, realist, plin de energie, in stare sa isi respecte angajamentele si cuvantul dat. Avea patruzeci si trei de ani cand a intrat in functie, dar amintea de entuziasmul unui tanar de douazeci. A fost cel mai tanar presedinte american din istorie, primul nascut in secolul XX, primul catolic, primul atat de aproape de europeni. Cand a fost asasinat la Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, in circumstante nici pana astazi pe deplin elucidate, la doar patruzeci si sase de ani, lumea a plans – de furie, de dragoste, de frustrare. Kennedy a murit fara sa apuce sa vada indeplinite iluziile create chiar de el insusi. Focurile de arma trase de Oswald au ucis vise ale americanilor, dat fiind ca revolutia pentru drepturile civile ajunsese la apogeu. Nu numai America a descoperit lacrimile, au fost multi cei care l-au regretat pe Kennedy. Acest idealist ciudat isi pusese in gand sa schimbe viata, istoria, lumea. Prin moartea lui, cum avea sa spuna istoricul Arthur M. Schlesinger, „am pierdut ceva vital, adica viziunea unei Americi ca republica umana, rationala, democrata, care colaboreaza cu celelalte state si institutii internationale pentru a promova democratia, drepturile omului, pacea“. Cele 80 de fotografii alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui devenit mitul tuturor noilor generatii – JFK.