Eminescu. Un suflet trudit

Despre Eminescu s-a scris atat de mult ca nici despre unul din barbatii insemnati ai neamului romanesc. Au scris cei ce l-au cunoscut in persoana, si care nu l-au cunoscut decat dupa scrierile sale si din toate publicatiile acestea s-au format apoi concluzii asupra intregii individualitati a lui Eminescu. Amintirile de fata nu le-as fi scris si publicat daca nu as fi fost indemnat spre aceasta de nenumarate ori si din foarte multe parti. Mi s-a zis, ca eu care am fost prieten si coleg cu Eminescu in liceul din Cernauti, care am petrecut cu dansul cat timp a stat in Bucovina si apoi cat timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator sa dau publicului romanesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscutii, prietenii si admiratorii lui Eminescu. Si astfel m-am hotarat sa urmez dorintelor exprimate din atatea parti. - Teodor V. Stefanelli Daca insistam asupra traiului lui nenorocit, este ca fiind contemporani cu el - fie chiar ca nu i-am apucat decat cei din urma ani - ne credem datori a privi omul asa cum l-am cunoscut in realitate. Posteritatea va putea fi indiferenta, caci ea va privi numai opera poetului. Noi insa nu putem uita sufletul lui, suferintele si chinurile lui, am fost alaturi cu unele din ele si nu putem sa le inlaturam din amintirea noastra. Trudit asa in viata, la varsta de 28 de ani, cand altii incep a trai si a simti, el scrie, in 32 de variante, versurile: Mai am un singur dor, sa ma lasati sa mor, ca singura dorinta ce-i mai ramasese in viata. - N. Petrascu