15077 products
Vieti in deriva

Vieti in deriva

RRP: 59.99 lei

50.99 lei

Product Details

Când era doar un băiețel, Ilyas a fost răpit de la părinții săi de trupele coloniale germane. După mulți ani în care a luptat în război contra propriului său neam, se întoarce în sat numai ca să descopere că părinții săi nu mai sunt, iar sora lui, Afiya, a fost dată în grija unor străini. Un alt tânăr se întoarce în aceeași perioadă. Hamza nu a fost răpit, ci vândut; ajuns și el în trupele coloniale, a devenit mâna dreaptă a unui ofițer a cărui protecție i-a marcat viața. Convalescent și fără un ban în buzunar, nu-și dorește decât un loc de muncă și o viață ferită de primejdii – precum și iubirea frumoasei Afiya. Pe măsură ce soarta împletește viețile acestor oameni, care își duc mai departe traiul muncind și îndrăgostindu-se, umbra unui nou război pe alt continent se alungește și se întunecă, amenințând să-i înșface și să-i ia cu sine...   „Relatare plină de tandrețe a unor vieți obișnuite în care se întâmplă lucruri extraordinare, Vieți în derivă combină narațiunea palpitantă cu o precizie desăvârșită a descrierii emoțiilor, confirmând locul lui Gurnah în rândul stiliștilor de frunte ai prozei engleze moderne. Asemenea romanelor precedente ale autorului, și acesta cere să fie citit și recitit pentru umorul, spiritul său generos și percepția clară a infinitelor contradicții ale naturii umane.“ Evening Standard „Într-o proză limpede, senină, Gurnah pune lupa pe fapte de o violență extremă... și pe gesturi surprinzătoare de bunătate. Impresionant prin obstinația sa de a descrie viețile unor oameni obișnuiți, romanul constituie o explorare fascinantă a nevoii de a găsi locuri de refugiu.“ Daily Telegraph În curând, cel mai nou roman al autorului, THEFT „O carte strălucită și importantă pentru epoca noastră, din partea unui autor excepțional.“ New Statesman „Fermecător și emoționant... Un roman irezistibil, care-i adună laolaltă pe toți cei sortiți uitării și refuză ștergerea lor din memorie.“ Guardian „Unul dintre cei mai importanți autori postcoloniali din lume... Neobosit și cu o compasiune enormă, Gurnah disecă fenomenul colonialismului în Africa de Est și efectele acestuia asupra indivizilor dezrădăcinați, siliți să-și părăsească locul de baștină.“ Anders Olsson, președintele Comitetului Nobel „De la o carte la alta, Gurnah ne călăuzește prin momente istorice seismice și rupturi sociale devastatoare în timp ce evidențiază cu delicatețe factorii care țin intacte, dacă nu chiar pe deplin întregi, acele familii, prietenii și spații ale iubirii.“ Maaza Mengiste „Rareori ți se întâmplă, în decursul vieții, să deschizi o carte și să descoperi că însăși lectura ei prezintă calitățile fermecătoare ale unei povești de dragoste... O citești ținându-ți răsuflarea, de teamă să nu rupi vraja.“ The Times „Gurnah este un povestitor de o măiestrie excepțională.“ Financial Times   ABDULRAZAK GURNAH s -a născut în anul 1948 și a fost profesor de limba engleză la Universitatea din Kent. Este autorul romanelor: Memory of Departure (1987), Pilgrims Way (1988), Dottie (1990), Paradis (Paradise, 1994, finalist la Booker Prize și Whitbread Award), Admiring Silence (1996), Pe țărm (By the Sea, 2001, nominalizat la Booker Prize și finalist la Los Angeles Times Book Award), Abandon (Desertion, 2005, finalist la Commonwealth Writers’ Prize), The Last Gift (2011), Gravel Heart (2017), Vieți în derivă (Afterlives, 2020, finalist la Orwell Prize for Fiction și nominalizat la Walter Scott Prize) și Theft (2025). În anul 2021 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru abordarea fără compromisuri și plină de compasiune a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților suspendați între culturi și continente“. Locuiește în Canterbury
15077 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review