14935 products
Se numea Sarah

Se numea Sarah

RRP: 49.99 lei

29.99 lei

Product Details

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecu­tul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existență. Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie o întâmplare reală din Franța aflată sub ocupație şirupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.   „O lectură tulburătoare... O carte care-ți merge la suflet încă de la primul capitol, iar scenele și personajele descrise îți rămân în minte mult timp după ce ai terminat de citit.“ Publishers Weekly   CARTE PUBLICATĂ ÎN 42 DE ȚĂRI PESTE 11 MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTE „Un roman istoric remarcabil, o carte ce adu­ce la lumină un aspect tulburător și trecut în mod deliberat sub tăcere, cu privire la atitudinea francezilorfață de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ca și Alegerea Sofiei, e o carte care îțirămâne în suflet și în inimă pentru totdeauna.“ Naomi Ragen „O poveste șocantă, profund înduioșătoare și provocatoare din punct de vedere moral… aproape miraculoasă. Te va obseda, te va ajuta să te întregești…“ Augusten Burroughs „Încercările prin care trece Sarah sunt atât de tulburătoare, inocența ei, atât de capti­vantă, încât această carte e greu de lăsat din mână.“ Publishers Weekly „Fascinant... un roman pe care cititorul nu-l va putea uita prea uşor. O carte care merită citită.“ Library Journal „Un periplu șocant printre ororile nazismului și colaboraționismul francezilor.“ El País „O poveste captivantă despre pierdere, secrete de familie și tăcere.“ Warwickshire Telegraph   TATIANA de ROSNAY, născută în 1961, în suburbiile Parisului, are origini engleze, franceze şi ruse. Şi-a petrecut copilăria la Paris şi Boston, dar a studiat apoi în Marea Britanie. După terminarea facultăţii, s-a mutat la Paris, unde locuieşte şi astăzi. A lucrat o vreme ca jurnalistă pentru revista Vanity Fair, înainte de publicarea romanului de debut, L’Appartement témoin (1992), și a avut numeroase colaborări cu reviste precum Elle sau Psychologies. A publicat mai multe romane în limba franceză, dar succesul definitiv a venit odată cu apariţia romanului Se numea Sarah (Sarah’s Key, 2007), prima carte scrisă de autoare în limba engleză. În 2010, romanul s-a bucurat de adaptarea cinematografică a lui Gilles Paquet Brenner, cu Kristin Scott Thomas în rolul principal. Tot în anul 2010, revista Le Figaro a plasat-o pe Tatiana de Rosnay pe locul 5 în topul celor mai citiți scriitori francezi.
14935 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review