15081 products
Dumnezeu la Paris

Dumnezeu la Paris

This product is no longer available.

Product Details

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare. Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan. Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...
15081 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review